Tot mai multe cazuri cu tineri care nu se  mai simt atrași de partenerii lor ajung în cabinetul de sexologie cautând o soluție pentru relația lor. Viața lor sexuală e un dezastru și se intreabă dacă mai merită să rămână împreună. Mulți dintre ei sunt căsătoriți, au copii, iar această decizie nu este deloc una ușoară de luat. Iar unii dintre ei nici nu sunt la prima relație care eșuează în acest fel.

Am putea spune că ne confruntăm cu o criză a sexualității.  Odată cu descoperirea metodelor contraceptive, rolul sexualității nu mai este atât procreerea  și înmulțirea speciei, cât acela de a asigura intimitatea și plăcerea în cuplu. Putem rămâne intimi și conectați dacă dispare atracția sexuală?

Natura ne-a facut din punct de vedere al proceselor biochimice şi al schimburilor hormonale care au loc la nivel cerebral ca toate relaţiile de cuplu în care iubiţii nu-şi depăşesc condiţia obisnuita, instinctuală, sa aiba o durată intre 2 şi 4 ani. Pentru foarte multe cupluri, după acest timp,  atracția sexuală dispare.

Sexualitatea din filmele porno, sexualitate de tip fast-food

Așa cum am mai scris și în alte articole, numeroși tineri învață să facă dragoste urmărind materialele pornografice de pe internet. Ei intră în viața sexuală având deja anumite idei preoconcepute despre sex  care își pun amprenta asupra vieții lor sexuale și care le limitează foarte mult trăirile și experiențele  pe care le pot avea în timpul vieții amoroase.

Cele mai multe cupluri sunt atât de impregnate de prejudecățile și limitările întâlnite în sexualitatea tip fast food învățată din filmele porno  încât ei consideră că :

Modul în care arătăm este totul : Sexualitea obișnuită desprinsă din filmele porno se focalizează exclusiv pe corp.  Astfel, suntem condiționați să credem că sexualitatea noastră depinde în special de felul în care arătăm. Ajungem să credem că nu putem avea o viață sexuală satisfăcătoare decât dacă suntem tineri, arătăm perfect,  cu sânii tari și mari sau penisul de o mărime apreciabilă. Prejudecată care poate determina probleme serioase cu încrederea în sine, în special la cei care nu se mai consideră tineri sau cu un corp perfect, de fotomodel.

Trebuie neapărat să ne satisfacem partenerul, ca el / ea să aibă orgasm:  Mentalitatea clasică consideră că satisfacerea celuilalt este elementul central. Cu toții  știm că a-i dărui celulilalt plăcere și satisfacție în timpul actului sexual este un lucru minunat. Însă, în clișeul folosit in filmele porno, acesta este unicul și cel mai important scop al actului sexual. Cealaltă față a monedei este faptul că dacă partenerul nu obține orgasmul, sexul nu mai are rost. Și astfel, sexul = orgasm. Se pierde chiar scopul principal al interacțiunii sexuale, care este starea de plăcere, de intimitate. Se ajunge astfel,  foarte rapid la anxietatea de performanță în cazul ambilor parteneri.

Apropierea și intimitatea nu sunt importante:  Materialele pornografice nu au nimic în comun cu apropierea, cu dragostea dintre cei doi parteneri. Ele arată  doar niște acțiuni de natură fizică, pe care doi indivizi le pun în practică și nu există conectare sau vreun grad de intimitate emoțională între ei.. Desigur că și sexul ocazional își are rostul său, însă, toți știm foarte bine diferența dintre a face sex și a face dragoste… Bărbații poate că intuiesc acest lucru, mai mult ca oricine J

Acesta este maximul pe care îl putem avea:  Cea mai dăunătoare parte a clișeelor sexuale învățate din filmele porno este că  ele ne fac să credem că asta e maximul ce putem avea, că dincolo de această simplă interacțiune a corpurilor fizice nu mai trăim nimic iar dacă ne dorim senzații mai intense și mai împlinitoare e cazul să le căutăm în zona kinky, descrisă în tratatele  sexuale ca parafilii.

Tantra, sexualitatea spirituală este opusul pornografiei

Există o soluție care să  rezolve această problemă? Intuind că sexualitatea este mai mult decât o simplă unire a două trupuri, tinerii se îndreaptă în căutările lor spre o sexualitate spirituală. Și am avut surpriza ca foarte mulți tineri care au ajuns în cabinet să mă întrebe dacă tantra poate  să ofere o soluție pentru criza sexuală în care suntem astăzi?

Mai mult celebră decât cunoscută, tantra este tocmai opusul pornografiei, iar ceea ce poate oferi este extraordinar de intens si profund.

Ne folosim doar 10% din capacitatea noastră sexuală. Este ca și cum am avea o casă foarte frumoasă, cu nenumărate camere și o grădină fascinantă iar noi ne limităm să locuim doar la subsol. Sunt foarte multe etaje si camere confortabile în această casă, dar noi nici nu știm că ele există măcar. Am învățat foarte bine să locuim la subsol, întrezărim doar puțin din grădina și florile parfumate care ne inconjoară și credem că asta este tot.

Cum poate tantra să schimbe asta? Ne arată celelalte camere spațioase ale casei și ne arată și căile pe unde putem să le accesăm. Pentru că sexualitatea spirituală, fie de tipul tantra sau cea taoistă, ne învăță că:

Suntem mai mult decât corpul fizic:  O viziune spirituală asupra sexualității ne face să înțelegem că suntem mai  mult decât corpul fizic. Cele mai frumoase și interesante experiențe ale noastre sunt cele care efectiv ne transcend corpul fizic. O ființă senzuală are ceva special care ne captivează si ne subjugă. O ființă senzuală se uită la tine și te atinge într-un fel care te lasă fără cuvinte. Respirația devine mai calmă și orgasmele îți străbat corpul. Cum arată trupul ei, contează atunci mult prea puțin…

Iubirea și conectarea emoțională reprezintă totul:  Suntem făcuți să ne conectăm cât mai profund și mai intim unul cu celălalt. Suntem nefericiti in relatii daca nu reusim să iubim, sa ne deschidem și să ne conectăm profund cu celalalt. Când ne simțim deconectați, când simțim că nu mai există acea legătură specială, ne simtim singuri și nefericiți. Atunci când suntem conectați, când iubim, viața este mai bună. Stările proaste dipar, depresia dispare, la fel și anxietatea. Conștientizăm micile bucurii, îi apreciem cu ușurință pe cei din jur, simțim un alt nivel de satisfacție și de fericire. În Tantra, această conexiune este punctul esențial. Este ca și cum trebuie să ne conectăm în primu rând la celălalt, înainte ca energiile să poată să curgă liber, să fie interschimbate, iar zidurile personale de apărare trebuie să cadă pentru ca celălalt să poată să ne cunoască cu adevărat.

Plăcerea este mult mai mare atunci când este reciprocă: Suntem ființe energetice, la fel de mult cum suntem niște ființe fizice. Atunci când ne atingem iubitul, dacă ne bucurăm și trăim momentul cu întreaga ființă, acesta va simți într-un mod diferit plăcerea pe care i-o provocăm. Atingerea este foarte diferită de cea care este făcută doar pentru satisfacerea sa. Când momentul este trăit și la un nivel spiritual, un soi de impuls energetic este transmis prin mâinile noastre spre celelalte zone erogene ale sale, cuprinzându-i uneori întreaga ființă. Pe măsură ce trupul  său va răspunde la atingerea noastră, ciclul plăcerii revine către noi, iar diferența dintre a oferi și a primi se estompează. Există doar plăcere pură împărțită, indiferent de rolul jucat de fiecare dintre cei doi.

Sexul este o experiență multidimensională: Atunci când ne implicăm cu totul în experiența noastră sexuală, evoluăm de la sexul fizic, de la o experiență corporală la o experiență specială, care cuprinde mintea, emoțiile, sentimentele, pasiunile, conștiința și multe alte aspecte care  nu pot fi măcar explicate. Iar cel mai important lucru este că această deschidere nu necesită multe cunoștințe, abilități sau tehnici prestabilite. Suntem cumva programați să facem asta în mod natural, doar că unii dintre noi nu am încercat încă asta!

Față de pornografie, tantra ne învață cum să ne comportăm în relațiile reale, cum să facem dragoste cu oameni reali. Și dacă vom învăța cum să ne relaxam,  cum să renunțăm la blocajele emoționale si cum să fim intimi vom avea relații incredibil de satisfăcătoare cu ceilalți. Vom simți conexiuni mai intense și vom avea experiențe sexuale care ne vor vindeca sufletește și ne vor face să ne simțim minunat.

Experimentând trăiri de tipul sexualității spirituale, este posibil ca sexualitatea de tip fast-food să devină mai  puțin interesantă și atrăgătoare pentru cei mulți. Căci nu-i așa, odată ce ai condus un Ferrari, parcă nu-ți mai place să tragi după tine o mașinută de copil !

Dacă doriți să aflați mai multe despre sexualitatea spirituală sau vreți să intrați într-un program de coaching sexual, contactați-ne! Cabinetul de sexologie si terapie de  cuplu Dr Gabriela Marin, vă poate oferi soluții salvatoare !